Într-o sesiune de constelație privată, online, am descoperit o rădăcină. Știu că poate părea dificil, desfășurarea unei constelații online, dar cu suficientă încredere și atenție poate fi la fel de valoroasă ca și sesiunea fizică. Vreau să povestesc despre aceasta pentru că m-a atins în suflet și e proaspătă în mintea mea.
Un domn, destul de “arogant”, după cum – cu mult bun-simț – a recunoscut la sfârșitul sesiunii, a descoperit subit o afecțiune la ficat. Ne-am mai văzut într-o sesiune inițială și i-am propus o constelație pentru că am simțit că ar putea fi de ajutor să vedem dincolo de câmp. Este “lucrat” de ani buni, sătul de toate terapiile vieții, ca și mine. Dar conștient că ceva emoțional a ieșit la suprafață fix la această vârstă prin această afectiune.
Cum, în timp, am învățat să simt omul dincolo de aparențele lui, mi-a plăcut de el și i-am înțeles toată viziunea, cu tot cu “aroganța” sa. Una este să fii sceptic din discernământ și alta să fii arogant din ignoranță.
L-am rugat să scoată dintre figurine, ca reprezentanți: pe el, energia neputinței în care se află acum, care îl deranjează cel mai tare și îi aduce multă frustrare, starea de sănătate care a fost bună toată viața lui, pe părinții săi și pe fratele său, mult mai “iubibil” de către părinți decât el. După care pe soția sa. Din felul cum le-a așezat, am simțit cum neputința și frustrarea plecau din copilărie, soția și fratele său îi erau sprijin în prezent, iar starea de sănătate, sub forma unei figurine mici, era în fața lor – spre ceea ce tindea să ajungă.
Am început cu întrebările:
– În ce sens fratele tău era mai ușor de iubit? Era preferat?
– Nu neapărat! Am sentimentul că, de fapt, eu i-am ținut la distanță pe părinții mei.
– Adică, în ce sens?
– Toată viața eu am fost mai ne-mieros. Nu neapărat că nu simțeam iubirea lor, doar că mie nu-mi plăceau dulcegăriile.
– Am înțeles. Să scoți, te rog, o figurină care să reprezinte această trăire a ta de a “îi păstra la distanță”.
Scoate o figurină de aceeași culoare ca a lui și o așază mult în față, la marginea mesei de lucru.
– Vreau acum să îmi spui ce îți vine în cap când te uiți și te gândești la această distanță. Ce sinonim i-ai da? Ce înseamnă de fapt ea?
– Separare îmi vine…
– Și ce înseamnă “separare”?
– Libertate absolută!
– Adică, vrei să spui ca separare pentru tine înseamnă “libertate absolută”?
– Da, așa mi-a venit. Libertate absolută.
Am înțeles. Acum face sens ce trăiești. În mod obișnuit, când spunem distanță, separare, apare durerea, dar la tine apare nevoia de libertate – și mai mult, absolută. Asta înseamnă că undeva, în copilărie, comportamentul părinților tăi, modul cum ai perceput iubirea lor pentru tine și fratele tău, la tine s-a simțit ca și constrângere și neputință. S-a înregistrat în inconștientul tău ca furie și frustrare reprimată și ai umblat toată viața după “libertatea absolută”.
– Da, într-adevăr! Eu am nevoie de libertate, trăiesc la marginea / granița societății care ne constrânge prin tot ce poate. Toată viața am fost așa!
– Te cred! Ai trăit toată viața la marginea mesei, gata să cazi.
Neputința a rămas înregistrată în corpul fizic, chiar dacă ea s-a născut în mica copilărie, pentru simplul fapt că te-ai luptat toată viața împotriva ei și astfel ai întărit fenomenul.
În șamanism se numește recuperarea sufletului, iar în radiestezie – refacerea lui. Această energie, “libertatea absolută”, este tot a ta, doar că este mult în afara ta, la graniță. Ar trebui să o aducem acasă. Ar trebui să fie una cu tine.
După câteva momente de contemplare, îmi spune:
– Am rămas fascinat de acest simbol pe care mi l-ai arătat. Nu știam de el.
Când suntem mici și pe parcursul vieții noastre, dar cel mai mult în procesul dezvoltării noastre fizice, emoționale și psihice, până la 21 de ani, emitem “legi”, credințe, concepte, convingeri. Unele sunt sănătoase și valoroase, altele mai puțin sănătoase.
În nevoia lui inconștientă, copilărească, de libertate absolută, abstractă, a desprins legătura cu corpul său fizic. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să înțelegem, să realizăm că noi, ca sine și conștiință, suntem chiar acest corp fizic, cu toate ale lui. Iar libertatea absolută este fix în interior.
A fi conștient de propria conștiință este libertatea absolută. Adânc în interiorul nostru este Hristos și iubirea Lui.
„Am plecat ca să mă caut și m-am regăsit în locul din care am plecat.” – Zen
„Stăteam la ușă și băteam. Cioc, cioc. Când ușa s-a deschis, băteam din interior.” – Rumi
Adevărata libertate nu este în afara noastră. Ea locuiește înăuntru. În acest corp, în această viață, în această clipă.