În cabinet, zilele trecute, am avut o sesiune cu o tânără femeie aflată într-un moment de răscruce. Este însărcinată. Este într-o relație în care nu se simte respectată și nici susținută. Partenerul urmează să plece în străinătate, iar ea rămâne aici, cu foarte puține repere concrete. Sprijinul real, în acest moment, este în principal mama ei.
Am ales să lucrăm sistemic și să deschidem câmpul printr-o sesiune privată de constelații, pentru că dincolo de povestea actuală simțeam că există o dinamică mai veche, activată.
A ales o figurină de adult pentru ea și una pentru partenerul ei. Le-a așezat una lângă alta. Imaginea era, la suprafață, cea a unui cuplu.
Pentru sarcină a ales o figurină de adult, de aceeași culoare cu ea, dar a așezat-o la orizontală, jos, în fața lor, la picioarele lor. Sarcina era prezentă, vizibilă, dar pusă jos, ca un adevăr care apasă între ei.
Când am invitat-o să aleagă o figurină pentru cum se simte ea în această relație, a ales una mică. A așezat-o în fața figurinei culcate. Acolo imaginea s-a clarificat: în relație, partea ei adultă nu era la conducere. Partea vulnerabilă, copilul interior, era activ.
Am continuat cu părinții.
Pentru mamă, a ales o figurină și a pus-o în spatele ei, aproape.
Pentru tată, a ales o figurină și a pus-o lateral, mai în spate, la distanță.
Pentru „decizia” pe care simte că trebuie să o ia, a ales o figurină de adult și a așezat-o în fața copilului interior, cu fața spre el, ca o confruntare. Ulterior am observat că acea figurină avea aceeași culoare ca mama ei.
Apoi am invitat-o să aleagă o figurină pentru „direcție” — încotro duce această situație, spre ce se uită, ce cere să fie văzut. A ales o figurină identică cu cea a tatălui și a așezat-o lângă ea. Direcția era una la unu cu tatăl.
Privind ansamblul, s-au conturat câteva lucruri foarte clare:
- Sarcina era asociată cu ea, adultul de astăzi.
- Decizia era asociată simbolic cu mama.
- Direcția era asociată cu tatăl.
- Iar în relație, la „butoane”, era copilul interior.
Dincolo de relația actuală, se activa o mișcare mai veche: dorul de tată, distanța lui, absența resimțită. În câmp s-a văzut posibilitatea ca această situație – relația, sarcina, intensitatea – să fie o mișcare inconștientă de apropiere de tată, o încercare de reparație printr-o situație-limită.
În paralel, am rămas și în realitatea concretă: partenerul pleacă, nu există asumare clară, nu există un sprijin stabil. Realitatea prezentă nu susține speranța că „poate se schimbă” sau „poate vine”.
Pentru ea a fost dureros să vadă cât de mult conduce partea vulnerabilă și cât de copleșitoare devine decizia atunci când este privită din acel loc.
Concluzia sesiunii nu a fost o direcție de acțiune. Nu a fost o recomandare morală. A fost o clarificare: procesul ei nu este doar despre a păstra sau a nu păstra o sarcină. Este despre a muta conducerea din copilul interior în adultul conștient. Despre a ieși din speranță magică și a privi realitatea așa cum este. Despre a decide nu pentru a repara trecutul, nu pentru a aduce pe cineva aproape, ci din asumare.
Și poate cea mai bună încheiere este chiar aceasta, spusă simplu, ca un adevăr de lucru interior:„Până nu îți conștientizezi inconștientul, el îți va conduce viața și îl vei numi destin.” (C.G. Jung)